Internetul, prieten sau dușman?
Internetul este omniprezent în viețile noastre în ultima perioadă. Dar dincolo de utilitatea lui de necontenstat, pericolele pândesc la fiecare click.
Pe Aprilie 18, 2024
Internetul este omniprezent în viețile noastre în ultima perioadă. Dar dincolo de utilitatea lui de necontenstat, pericolele pândesc la fiecare click.
Pe Aprilie 18, 2024
Beneficiarii proiectului „Logistica unei vieți independente pentru tinerii defavorizați“ au participat la un atelier de securitate cibernetică.
Scopul acestuia a fost familiarizarea tinerilor cu potențialele pericole ale mediului online și cu cele mai importante tentative de fraudă.
Cine sunt cei care se află în spatele tentativelor de fraudă din spatele ecranului laptopului, tabletei sau telefonului și care sunt motivele pentru care aceștia ne atacă? Cum ne pot ataca și la ce trebuie să fim atenți în activitatea din mediul online? Acestea sunt cele mai importante întrebări la care atelierul de securitate cibernetică a reușit să răspundă.
În plus, tinerii au aflat ce sunt deep fake-ul și inteligența artificială, două concepte despre care auzim destul de mult în ultimele luni.
Proiectul „Logistica unei vieți independente pentru tinerii defavorizați“ derulat de Fundația FM, în parteneriat cu Organizația Umanitară Concordia, și-a propus să ofere tinerilor beneficiari uneltele, deprinderile și cunoștințele de care aceștia au nevoie pentru o viață independentă și pentru integrarea în societate.
Proiectul a ajuns la cel de-al doilea an de implementare și se va încheia în luna iunie. Beneficiari sunt 45 de tineri, 15 care provin de la Școala de Meserii Concordia și 30 de liceeni care fac practica de specialitate în cadrul Concordia.
Cum te putem ajuta?
Completați formularul